OnePlus se pregătește încet, dar sigur, să lanseze noul OnePlus 15, iar primele detalii scapă deja pe internet. Informațiile vin de la Digital Chat Station, un leaker cu un CV solid, și ne arată că viitorul flagship se axează mai mult pe rafinament decât pe inovații spectaculoase.
Conform sursei, OnePlus 15 va veni cu un ecran LTPO 2.5D plat de 6,78 inci, rezoluție 1.5K, produs special de BOE. Asta înseamnă un pas înapoi de la OnePlus 13, care oferea 6,82 inci și rezoluție QHD+. Totuși, noul panou ar trebui să fie mai eficient energetic, să aibă o redare mai uniformă a culorilor și să fie mai luminos. Practic, vorbim despre un display ceva mai mic, dar mai bine calibrat și mai blând cu bateria.
Design cu margini ultra-subțiri
OnePlus 15 adoptă un design „LIPO cu patru margini înguste” – adică rame ultrasimetrice și ultra-subțiri pe toate laturile, mulțumită tehnologiei LIPO. În traducere liberă, telefonul va arăta și mai premium, cu mult mai puține compromisuri pe partea de estetică.

Varianta de test a telefonului vine într-un negru mat, botezat „SuperBlack”, cu o capacitate foarte mare de absorbție a luminii. Chiar dacă descrierea „gaură neagră” sună un pic SF, ideea este că telefonul va avea un finish care elimină reflexiile și amprentele – fix ce vrei la un flagship cu stil.
Sub capotă: Snapdragon 8 Elite 2 și butoane personalizate
La interior, OnePlus 15 va folosi cel mai nou procesor de la Qualcomm – SM8850, cel mai probabil sub numele Snapdragon 8 Elite 2. Pe lateral, apar și niște „butoane custom”, dar momentan nu e clar ce rol vor avea. Poate un alert slider regândit, poate altceva.
Nu avem detalii despre dimensiuni, camere sau materiale folosite pentru carcasă. Având în vedere că OnePlus 13 a adus deja o baterie de 6000 mAh, Snapdragon 8 Elite și trei camere de 50MP, pare că generația 15 merge pe ideea de polish și optimizare, nu neapărat pe upgrade-uri masive.
OnePlus 15, cel puțin din ce se vede acum, vine cu mici ajustări smart și multă atenție la detaliu, nu cu revoluții. Așteptăm detaliile oficiale, dar din ce știm, OnePlus mizează pe maturitate și rafinament, nu pe artificii. Să vedem dacă va fi rețeta câștigătoare în 2025!
Sursa: Gizmochina