Primele imagini cu Nothing Headphone (1) – design transparent și colaborare cu KEF

20 iunie 2025

Marian Ciobanu

Nothing Headphone (1)

Nothing revine în forță pe piața audio și pregătește lansarea primului său set de căști over-ear, Headphone (1), exact la timp cu debutul Phone (3), pe 1 iulie. O serie de imagini live ajunse online ne oferă acum cea mai clară privire de până acum asupra noului produs.

Design recognoscibil și detalii high-tech

Dacă ai mai văzut vreodată un produs Nothing, Headphone (1) nu are cum să treacă neobservat. Compania păstrează estetica transparentă care i-a făcut celebri, după cum se vede clar pe exteriorul cupelor și pe brandingul Nothing. Headphone (1) vine în două variante de culoare: clasicul negru și un alb curat, pentru toate gusturile.

Căștile vin cu o construcție interesantă: partea de jos a cupelor pare realizată din metal, în timp ce jumătatea superioară este din plastic și amintește vizual de o casetă audio. Sunt vizibile și trei butoane de control – două poziționate lateral și unul pe exteriorul cupei.

Wireless, dar cu opțiune clasică de cablu

Deși sunt wireless, un detaliu interesant iese la suprafață – una dintre imagini arată clar prezența unui jack audio de 3.5 mm. Practic, Nothing nu uită nici de fanii conexiunilor pe cablu, ceea ce e de apreciat.

Bandă solidă și colaborare cu KEF

Privind mai atent la bandă, nu sunt prezente balamale de pliere. Asta înseamnă că nu vei putea să le pliezi pentru transport, dar, pe de altă parte, banda pare robustă și promite un plus de rezistență.

O altă noutate importantă: Nothing Headphone (1) este co-dezvoltat în parteneriat cu brandul britanic de audio KEF, ceea ce ridică așteptările pe partea de sunet.

Preț și lansare

Headphone (1) este așteptat să coste aproximativ 309 dolari/euro/lire, așa că intră direct la categoria premium. Lansarea oficială are loc pe 1 iulie, împreună cu mult-așteptatul Phone (3). Așadar, vara începe cu tech fresh și mult hype din partea Nothing!

Rămâne de văzut dacă Headphone (1) se va ridica la nivelul așteptărilor, dar designul și colaborarea cu KEF sigur au stârnit deja curiozitatea audiofililor din România.

Sursa: GSMArena.com

Articole asemănătoare

Nothing Phone (3)

Nothing Phone (3) renunță la LED-uri și pariază pe Glyph Matrix – Ce știm până acum

Nothing tocmai a clarificat misterul care a bântuit fanii de...

20 iunie 2025
Marian Ciobanu
Huawei FreeBuds 6

Huawei FreeBuds 6 primesc o nouă culoare spectaculoasă

Cunoscute pentru calitatea sunetului și designul elegant, căștile wireless Huawei...

12 iunie 2025
Marian Ciobanu
Nothing Phone (3)

Nothing Phone (3) va fi lansat în două culori și va costa de la 799 USD

Conform unui insider cu porecla MysteryLupin pe platforma X, Nothing...

3 iunie 2025
Marian Ciobanu