iPhone 17 Pro ar putea aduce în sfârșit filmarea 8K

În timp ce pe partea Android filmarea în 8K e deja veche de câțiva ani, Apple pare că abia acum se pregătește să facă pasul. Potrivit unor zvonuri destul de solide, iPhone 17 Pro ar urma să fie primul model Apple care va permite înregistrarea video în 8K. Mai exact, e vorba de modelele Pro, pentru că, evident, nu toate iPhone-urile vor primi același tratament.

Apple, care până acum a tras de 4K ca de o pătură prea scurtă, ar fi vrut să aducă funcția asta încă de la iPhone 16. Doar că s-a lovit de o problemă tehnică: senzorul camerei telephoto de pe modelele Pro și Pro Max nu era suficient de puternic pentru 8K. Doar 12 megapixeli, prea puțin pentru un standard care cere minim 33 MP. Așa că au pus frână și au lăsat-o pe altă dată.

Se pare însă că odată cu iPhone 17 Pro, Apple va schimba senzorul teleobiectiv cu unul de 48 MP – de tip periscop, cum am mai văzut prin alte părți. Asta ar însemna că bariera tehnică dispare și, teoretic, ar deschide calea spre filmarea în 8K. Dar chiar și așa, e greu să nu observi că Apple vine cu întârziere la o petrecere unde Android dansează de ceva vreme.

Samsung, cu seria Galaxy S, sau Google cu Pixel, oferă deja de ani buni opțiunea de a filma în 8K. Adevărul e că nu toți utilizatorii o folosesc – fișierele sunt mari, e nevoie de stocare serioasă și, sincer, 8K e încă un moft pentru majoritatea. Dar pentru cine face content și vrea libertate de editare, cum ar fi să decupeze fără pierderi de calitate, diferența chiar contează.

Mark Gurman, un nume cunoscut când vine vorba de scurgeri despre Apple, spunea încă din februarie că gigantul din Cupertino vrea să transforme iPhone-ul într-o unealtă serioasă pentru creatori de conținut. Cu alte cuvinte, să nu mai ai nevoie de o cameră profesională separată. Și dacă ne uităm la direcția în care merge Apple de ceva timp – cu modurile Acțiune, Cinematic, LOG, Dolby – e clar că investesc în camera de pe telefon mai mult decât în orice altceva.

Totuși, întrebarea rămâne: va mai impresiona pe cineva în 2025 filmarea 8K pe un iPhone? Sau e doar o bifă în lista de specificații, ca să nu rămână ultimii?

Una peste alta, e o veste bună pentru cei care chiar folosesc iPhone-ul ca unealtă de filmat, dar e și un reminder că Apple nu e mereu în frunte când vine vorba de inovații tehnice – ci mai degrabă în spate, calculând dacă merită sau nu să se bage.

Stiri recente