Chiar dacă mai e ceva timp până când Samsung va lansa seria Galaxy S26, pe internet au început deja să apară zvonuri despre ce procesor ar putea avea aceste telefoane de top. Se vorbește că Samsung ar putea reveni la cipurile Exynos dezvoltate intern, mai exact la Exynos 2600.
Până acum, Samsung a mai folosit o strategie interesantă: în unele zone ale lumii punea cipuri Exynos în flagship-urile sale, iar în altele mergea pe mâna Snapdragon de la Qualcomm. Totuși, pentru seria Galaxy S25, care urmează să apară înaintea lui S26, se pare că Samsung a decis să folosească doar Snapdragon 8 Elite. Motivul? Producția cipului Exynos 2500, bazat pe tehnologia de 3nm, n-a fost destul de eficientă ca să poată ține pasul.

Dar asta nu înseamnă că Samsung a abandonat ideea propriilor procesoare. Din ce spun unele surse din Coreea de Sud, cei de la Samsung Foundry, divizia care se ocupă de fabricarea cipurilor, lucrează intens la tehnologia de 2nm. Au ajuns deja la o eficiență de 40-50%, ceea ce nu e rău deloc. Ținta lor e să ajungă la 60%, nivel considerat ok pentru producția în masă. Dacă totul merge bine, Exynos 2600 ar putea fi gata până la finalul lui 2025.
Asta ar fi o veste bună pentru Samsung, pentru că ar putea să echipe