Xiaomi pregătește lansarea lui Civi 5 Pro, un smartphone compact, dar extrem de puternic

Marian Ciobanu10 martie 2025
Xiaomi Civi 5 Pro

Xiaomi se apropie cu pași repezi de lansarea unui nou smartphone din seria Civi, modelul Xiaomi Civi 5 Pro, despre care producătorul chinez susține că va surprinde prin performanțele excelente și raportul foarte bun calitate-preț.

Deși încă nu avem o dată oficială pentru lansare, mai multe informații recente ne oferă detalii despre ceea ce vom putea vedea la acest nou model. Xiaomi Civi 5 Pro se remarcă în primul rând prin design-ul său extrem de subțire, având o grosime de doar 7 mm, dar asta nu înseamnă că face compromisuri la autonomie. Telefonul vine cu o baterie generoasă de 6000 mAh, ceea ce îl face să fie unul dintre cele mai subțiri telefoane de pe piață cu o astfel de capacitate impresionantă.

La interior, Civi 5 Pro va fi echipat cu unul dintre cele mai recente procesoare Qualcomm, Snapdragon 8s Elite, care promite să ofere o experiență rapidă și fluidă chiar și pentru utilizatorii cei mai pretențioși. Nici partea foto nu a fost neglijată, telefonul urmând să dispună de o cameră performantă de 50 MP cu teleobiectiv periscopic și zoom optic 3x, perfectă pentru fotografii clare la distanță.

Din punct de vedere al aspectului, noul smartphone Xiaomi va atrage atenția printr-un spate elegant din sticlă și un modul circular pentru camere amplasat discret în colțul din stânga sus. Partea frontală este dominată de un ecran curbat modern, ce include două camere pentru selfie și un cititor de amprente cu ultrasunete integrat direct în display.

În privința prețului, Xiaomi Civi 5 Pro se estimează că va costa aproximativ 415 dolari (circa 1900-2000 lei), un preț foarte competitiv raportat la dotările oferite. Este posibil ca, în anumite piețe, telefonul să fie lansat sub numele Xiaomi 15 Civi.

Mai multe detalii vor fi disponibile în curând, odată cu apropierea lansării oficiale.

Etichete:
Xiaomi