Samsung pare că încearcă să spele rușinea provocată de întârzierea cu One UI 7 și s-a apucat deja să testeze One UI 8 — următoarea versiune a interfeței sale bazate pe Android 16 — pe Galaxy S25. Da, ai citit bine: nici nu s-a apucat serios de livrat One UI 7, dar deja face teste pentru următoarea generație.
Galaxy S25 a fost zărit cu One UI 8 în Geekbench
Modelul Galaxy S25, lansat oficial abia în ianuarie, a apărut deja în testele Geekbench cu numele de cod SM-S931B. În testele de performanță a scos 3.057 de puncte în single-core și 9.953 în multi-core — dar punctajul nici măcar nu e partea cea mai interesantă aici.
Ce sare în ochi e că telefonul rula One UI 8, adică o versiune de Android 16 care, în mod normal, ar fi trebuit să mai aibă luni bune până să fie gata de testare. Practic, Samsung pare că vrea să sară peste bâlbele cu One UI 7 și să se asigure că nu repetă greșelile cu următoarea versiune.

Se grăbește Samsung? Foarte probabil.
Nu e prima dată când vedem semne că Samsung face un mic sprint înainte. La începutul lunii, și Galaxy S25 Ultra fusese detectat cu aceeași versiune nouă de software. Dacă ne uităm în spate, anul trecut testele pentru Android 15 și One UI 6 au apărut abia după luna mai. Acum suntem abia la final de martie și deja se lucrează la Android 16 pe telefoanele flagship. Cam mare graba, nu?
Se pare că Samsung vrea să evite complet bâlbele de anul ăsta. One UI 7, teoretic bazat pe Android 15, trebuia să ajungă deja pe mai multe modele, dar update-urile au fost întârziate destul de serios. Mulți utilizatori încă așteaptă și nu pare să vină prea curând.
Ce telefoane ar urma să primească One UI 8?
Ca de obicei, lista nu e oficială, dar cam știm cum joacă Samsung la capitolul actualizări. Iată ce modele sunt, cel mai probabil, pe listă:
Seria Galaxy S:
- Galaxy S22, S23, S24, S25
Fold și Flip:
- Galaxy Z Fold 4, 5, 6
- Galaxy Z Flip 4, 5, 6
Modele FE:
- Galaxy S21 FE, S23 FE, S24 FE
Seria Galaxy A:
- A33, A53, A73
- A14, A24, A34, A54
- A15, A25, A35, A55
- A06, A16, A26, A56
Tablete:
- Galaxy Tab S8, S8+, S8 Ultra
- Galaxy Tab S9, S9+, S9 Ultra
- Galaxy Tab S10+, S10 Ultra
Repet: lista nu include telefoanele care urmează să apară. E vorba doar de modelele deja lansate, și selecția e bazată pe istoricul actualizărilor Samsung și pe surse destul de credibile.
Samsung pare că încearcă să o repare din mers. One UI 7 a fost un dezastru în ceea ce privește calendarul de lansare, așa că acum trag tare cu One UI 8 — poate prea tare. Nu știm dacă graba asta înseamnă și un produs final mai bun, dar măcar știm că lucrează din timp.
Totuși, faptul că majoritatea utilizatorilor încă așteaptă update-ul anterior și deja li se flutură prin față următorul… nu prea inspiră încredere. Poate ar fi mai bine să termine ce-au început înainte să se apuce de altceva.