A apărut o nouă tehnologie de memorie care promite să schimbe regulile jocului — se numește DRAM Plus (sau DRAM+). Practic, combină ce e mai bun din două lumi: viteza unei memorii RAM clasice (DRAM) cu faptul că poate păstra datele și după ce oprești curentul, cam ca un SSD. Și partea interesantă? Nu vine din Asia sau SUA, cum ne-am obișnuit, ci din Europa, mai exact din Germania.
În spatele acestei inițiative sunt două firme: Ferroelectric Memory Company (FMC) și Neumonda, care și-au unit forțele ca să aducă pe piață această tehnologie DRAM+ — un proiect care nu e doar despre performanță, ci și despre faptul că Europa încearcă să nu mai stea pe margine în ceea ce privește industria semiconductoarelor. De ani buni, UE tot vorbește că trebuie să fie mai puțin dependentă de Asia și America când vine vorba de cipuri, iar asta pare să fie o încercare serioasă în direcția asta.

Ce e special la DRAM+? Față de memoria RAM obișnuită, care pierde tot când scoți din priză calculatorul, DRAM+ poate păstra datele, dar fără să piardă din viteză. Nu e un compromis, ci mai degrabă un upgrade. Asta se datorează unei tehnologii numite FeRAM (RAM feroelectrică), care înlocuiește vechiul condensator din RAM cu ceva ce reține datele și fără curent. Se folosește un material nou – oxid de hafniu (HfO₂) – care poate fi produs ușor la scară industrială, inclusiv pe tehnologiile actuale sub 10 nanometri. Pe scurt, e ceva care chiar poate fi fabricat, nu doar o idee de laborator.
Un alt aspect care merită menționat e că Neumonda are niște platforme de testare, cu nume parcă scoase dintr-un film SF – Rhinoe, Octopus și Raptor – care ajută la verificarea performanțelor și a fiabilității acestor memorii. Avantajul lor? Teste mai rapide și mai ieftine decât ce se făcea până acum. Cu alte cuvinte, toată treaba asta nu e doar un experiment izolat, ci o încercare serioasă de a crea un întreg ecosistem de producție în jurul acestor cipuri.

Ce se va face cu aceste memorii? Practic, orice are nevoie de viteză și fiabilitate: inteligență artificială, mașini, echipamente industriale, electronice de larg consum, ba chiar și aparatură medicală. Deci e clar că nu vorbim despre ceva ce o să vedem doar pe hârtie sau prin prezentări PowerPoint la conferințe tech.
Sigur, până vedem DRAM+ în laptopurile sau telefoanele noastre mai e ceva drum de parcurs, dar e un semn că Europa începe să joace mai curajos în domeniul memoriilor. Rămâne de văzut dacă va și ține pasul.