Apple urmează să anunțe oficial iOS 19 la conferința WWDC din iunie 2025, iar, ca de obicei, lumea deja își face calculele: „Oare telefonul meu mai primește update?” Dacă te numeri printre cei care încă mai țin la iPhone-ul lor mai vechi sau ai cumpărat recent unul, e bine să știi de pe acum la ce să te aștepți.
Modelele care vor primi iOS 19
Conform unei surse relativ cunoscute în zona de scurgeri de informații legate de Apple — iPhoneSoft.fr — iOS 19 va fi disponibil pentru toate modelele care au primit deja iOS 18. Cu alte cuvinte, Apple pare că nu scoate (încă) din joc niciun alt iPhone cu această actualizare. E o mișcare previzibilă, mai ales că iOS 18 n-a rupt ritmul cu politica lor anterioară.
Pe scurt, dacă ai un iPhone lansat începând cu 2018 (adică de la iPhone XS încoace), ar trebui să fii acoperit. Inclusiv SE-ul din a doua generație rămâne pe listă, ceea ce e o veste bună pentru cei care preferă un telefon mic și simplu.
Lista completă a modelelor compatibile:
- iPhone 16, 16 Plus, 16 Pro, 16 Pro Max
- iPhone 15, 15 Plus, 15 Pro, 15 Pro Max
- iPhone 14, 14 Plus, 14 Pro, 14 Pro Max
- iPhone 13, 13 mini, 13 Pro, 13 Pro Max
- iPhone 12, 12 mini, 12 Pro, 12 Pro Max
- iPhone 11, 11 Pro, 11 Pro Max
- iPhone XS, XS Max, XR
- iPhone SE (generația a 2-a și a 3-a)
Dacă modelul tău e mai vechi de atât (iPhone X, 8, 7 sau mai vechi), e momentul să accepți realitatea: Apple a închis ușa de mult pentru ele, iar iOS 19 nu va schimba nimic în sensul ăsta.

Ce aduce nou iOS 19?
Informațiile despre ce va conține iOS 19 în mod concret sunt încă destul de vagi, dar se vorbește intens despre un Siri cu upgrade serios. Nu ceva banal, ci un Siri mai „vorbăreț”, gen ChatGPT – capabil să înțeleagă mai bine întrebările puse natural și să răspundă pe măsură.
Se zvonește că această funcție AI mai avansată va ajunge, de fapt, printr-un update de tip iOS 19.4, cam prin martie 2026. Asta dacă Apple nu decide între timp să mute totul pe un serviciu separat, cum a mai făcut cu alte funcții.
În concluzie, dacă ai un iPhone lansat în ultimii șase ani, ești încă „pe listă”. Dar cum Apple are obiceiul să ofere toate update-urile, dar nu neapărat și toate funcțiile (mai ales cele legate de AI sau noile tehnologii), nu te aștepta ca iPhone-ul tău mai vechi să aibă parte de aceleași jucării ca modelele din 2025. Vei primi iOS 19, da, dar nu și toate noutățile din pachet. Asta e — Apple nu mai face demult favoruri telefoanelor vechi.