Honor pregătește un telefon cu baterie de 8000 mAh – cât de util e, de fapt?

Honor a început să atragă atenția în ultima perioadă, iar cea mai recentă informație care circulă pe net vine cu o promisiune destul de îndrăzneață: un telefon cu baterie de 8.000 mAh. Da, ai citit bine. O baterie cât două telefoane normale la un loc. Și nu e doar o glumă sau un concept SF – pare că e pe bune, și ar putea apărea curând pe piață.

Ce-i drept, nu e prima dată când un producător chinez vrea să rupă gura târgului cu baterii mari. În ultima vreme, mulți au început să se joace cu tehnologia siliciu-carbon, care permite baterii mai mari fără să faci telefonul cât o cărămidă. Așa că pasul făcut de Honor nu e neapărat surprinzător, dar da, o baterie de 8.000 mAh rămâne ceva impresionant.

Pe lângă autonomie, telefonul ăsta cică o să aibă și un difuzor care dă sunet de până la 300% față de ce scoate un telefon normal. Nu știm exact ce înseamnă „300%” în practică – dacă e vorba de volum sau de claritate – dar e clar că Honor mizează pe ideea de „mult și tare”, poate și pentru cei care vor să audă TikTok-ul și de pe trotuarul celălalt.

Din păcate, la capitolul detalii tehnice stăm cam pe uscat. Se zvonește că va veni cu un Snapdragon din seria 7, dar nu se știe exact ce model. Nici numele telefonului și nici data lansării nu sunt cunoscute. Ce e sigur e că va fi un model de mijloc, nu un flagship, dar nici low-end.

Partea interesantă e că Honor pare să țintească un public clar – oameni care vor un telefon care să-i țină mai mult de o zi și care să nu depindă constant de încărcător. Și, poate, utilizatori care vor și ceva mai multă „galagie” din partea difuzoarelor. Nu e greu de înțeles de ce un astfel de telefon ar fi atractiv pentru mulți – mai ales în zone unde semnalul e slab, sau la oameni care lucrează mult pe teren.

Totuși, întrebarea rămâne: merită? Pentru unii da, mai ales dacă autonomia și sunetul sunt cu adevărat atât de bune pe cât se promite. Pentru alții, greutatea și dimensiunile unui telefon cu o baterie de 8.000 mAh ar putea fi un minus, mai ales dacă nu aduce și alte funcții care să-l scoată în evidență.

Rămâne de văzut dacă Honor chiar va lansa telefonul ăsta și mai ales cum va fi primit. Până atunci, putem doar să ne imaginăm cum ar fi să nu mai căutăm priză seara, după o zi întreagă de scrollat. Și poate să și auzim notificările direct din bucătăria vecinului.

Stiri recente