Galaxy A56 se pregătește de update: One UI 8.0 cu Android 16 depistat pe serverele Samsung

24 iunie 2025

Marian Ciobanu

Samsung Galaxy A56
Samsung Galaxy A56

Samsung pare decisă să nu mai piardă vremea cu update-urile pentru telefoanele sale mid-range, iar Galaxy A56 e primul pe listă. Noua interfață One UI 8.0, bazată pe Android 16, a apărut deja pe serverele companiei, semn clar că beta-ul public e pe vine.

Beta public One UI 8.0, mai aproape ca oricând

Dacă ești printre cei care așteaptă cu sufletul la gură să butoneze cele mai noi versiuni de software, ai toate șansele să te înscrii la programul de testare direct din Samsung Members chiar săptămâna asta. Primele care vor avea acces sunt, cel mai probabil, utilizatorii din SUA, dar nu ar trebui să dureze mult până să ajungă și la noi.

De data asta, Samsung nu vrea să repete povestea cu întârzierile care au marcat lansarea One UI 7.0. Oficialii companiei nu zic nimic public, dar sursele vorbesc despre un launch stabil programat pentru mijlocul lui august. Ca de obicei, modelele din gama medie, cum e și Galaxy A56, s-ar putea să primească update-ul abia în a doua „tură”, dar nimic nu e bătut în cuie.

Galaxy A56

Ce aduce nou One UI 8.0 pe Galaxy A56

Update-ul One UI 8.0 vine ca o rafinare a design-ului introdus în versiunea 7.0, fără schimbări radicale, dar cu multe optimizări. Printre noutăți se numără un RAM Plus îmbunătățit, un look fresh pentru browserul Samsung, extra protecție pentru Secure Folder, plus upgrade-uri consistente la capitolul AI.

O recapitulare rapidă pentru Galaxy A56

  • Ecran Super AMOLED de 6,7”, FHD+, 120 Hz, 1.900 nits, Gorilla Glass Victus Plus
  • Procesor Samsung Exynos 1580, 8 GB RAM, stocare de 128/256 GB
  • Cameră triplă pe spate (50 MP principală cu OIS, 12 MP ultra-wide, 5 MP macro)
  • Cameră selfie 12 MP, IP67, 5G, Wi-Fi 6E, NFC, baterie de 5.000 mAh cu încărcare rapidă 45W
  • Rulează Android 15 + One UI 7, în curs de upgrade spre Android 16 + One UI 8.0

Rămâne de văzut cât de repede ajung update-urile oficiale la utilizatori, dar un lucru e clar: Samsung vrea să grăbească pasul, iar A56 pare să fie unul dintre modelele care nu vor mai rămâne pe dinafară. Dacă ai deja un A56 sau te gândești să îl iei, viitorul sună bine!

Articole asemănătoare

Exynos 2600

Exynos 2600: Primul chipset de 2nm de pe piață

Samsung a venit cu o veste bună în mijlocul unui...

1 august 2025
Marian Ciobanu
One UI 8

One UI 8 Beta 4 a fost lansată pentru Galaxy S25 – Se apropie versiunea finală stabilă

Samsung se apropie cu pași repezi de lansarea oficială a...

30 iulie 2025
Marian Ciobanu
Samsung Galaxy S26 Edge

Samsung Galaxy S26 Edge promite să repare cea mai mare problemă a predecesorului – și vine mai subțire ca niciodată

Samsung pregătește un upgrade interesant pentru seria Galaxy S26, iar...

24 iulie 2025
Marian Ciobanu