În ciuda dificultăților pe care le-a avut încă din a doua jumătate a anului 2019, în urma interdicției comerciale din partea Statelor Unite, Huawei continuă să fie unul dintre cei mai importanti jucători de pe piața telefoanelor mobile.
Telefoanele Huawei au o serie de funcții și caracteristici diferite în funcție de model, încât nu mai este necesar să ne orientăm după aspect sau performanță, ci acum putem alege cel mai bun telefon Huawei conform nevoilor pe care le avem. De aceea am pregătit un ghid complet.
În acest ghid, care va fi actualizat în fiecare lună, veți găsi doar modele deja disponibile pe piața din România. Prin urmare, cele care se vor lansa pe parcurs, vor fi incluse aici de îndată ce pot fi achiziționate din țară, astfel încât să puteți avea parte și de o garanție locală.
Iată topul nostru cu cele mai bune telefoane Huawei actualizat în decembrie 2021, împărțit în mai multe categorii de preț.
Înainte de toate
- Telefoanele Huawei sunt recunoscute la nivel internațional. Ele se clasează pe locul al treilea în rândul producătorilor de telefoane mobile. În prezent, această companie rămâne un brand care iese în evidență prin dispozitivele sale frumoase și procesoarele puternice.
- Huawei are o gamă largă de telefoane inteligente. Printre acestea, există multe modele pentru toate tipurile de bugete și nevoi. De aceea, ghidul nostru vine în ajutor pentru a alege cel mai bun telefon Huawei.
- Este important să se ia în considerare toți factorii necesari înainte de cumpărare, precum: procesorul, stocarea internă, memoria RAM sau performanța bateriei.
Cum alegem cele mai bune telefoane Huawei
În acest ghid vei găsi nu doar smartphone-uri lansate în 2020, ci și multe modele lansate în cursul anului 2019. Acest lucru se datorează faptului că, în multe cazuri, un telefon care a fost top de gamă poate oferi acum caracteristici mai bune decât gama medie actuală, oferind o performanță mai bună față la un preț foarte competitiv.
Toate smartphone-urile incluse în această pagină au fost testate de noi, pentru a ne asigura că îndeplinesc criteriile noastre de valabilitate și că sunt de fapt cele mai bune telefoane Huawei din piața dispozitivelor mobile.
Pe lângă specificații, evaluăm și raportul calitate-preț, ceea ce, în unele cazuri, ne determină să preferăm smartphone-urile mai vechi, dar încă actuale din punct de vedere tehnic. De asemenea, nu neglijăm experiența utilizatorului care trebuie să fie întotdeauna satisfăcătoare, chiar și pentru cele mai ieftine modele.
Suportul software este, de asemenea, important, deoarece un smartphone actualizat este o garanție a performanței întotdeauna adecvate și a securității maxime pentru utilizatori. Prin urmare, nu veți găsi smartphone-uri cu o autonomie jalnică, ecrane cu rezoluție slabă, camere foto neadecvate, precum și dispozitive care nu se mai bucură de suport software de la Huawei.
Așadar, să vedem care sunt cele mai bune telefoane Huawei în fiecare segment de preț pe care l-am ales.
Cele mai bune telefoane Huawei sub 1000 de lei
În această gamă de preț găsim produse Huawei entry level, excelente pentru cei care caută un smartphone decent, la un preț mic și care nu au prea multe pretenții.
- Huawei Y5 2019
- Huawei Y6s
Huawei Y5 2019
Acest model a intrat pe piață în primăvara lui 2019 cu scopul de a oferi un produs, într-un preț decent. Datorită ecranului de 5,7 inch (cu rezoluție HD+), dimensiunile sunt compacte: 147,13 x 70,78 x 8,48 mm iar greutatea este una mică, de 146 de grame. Astfel, dispozitivul este ușor de utilizat cu o singruă mână iar faptul că spatele este acoperit cu piele falsă face din acest telefon un adevărat gadget ergonomic. Bateria de 3.020 mAh poate părea mică, dar având în vedere echipamentul tehnic este mai mult decât suficientă pentru a ajunge seara cu un procentaj decent de energie. Desigur, cu puțină atenție, se poate ajunge și la două zile. Camera de pe spate este compusă dintr-un singur senzor de 13 megapixeli (f/1.8), cu focalizare bazată pe recunoaștere facială. Fotografiile sunt de o calitate decentă în timpul zilei, dar seara sau în condiții de lumină scăzută au o calitate scăzută.
Specificații suplimentare: procesor Helio A22 MediaTek MT6761, 2GB memorie RAM și 16GB de stocare internă.
Huawei Y6s
Acest Huawei Y6s a fost lansat în România în ianuarie 2020 și își propune să consolideze poziția gigantului chinez pe segmentul entry level al pieței, cu un echipament tehnic decent. Ecranul are 6.09-inch iar dimensiunile sale de 156.28 x 73.5 x 8 milimetri, împreună cu greutatea de 150g fac din acest telefon un dispozitiv cu o ergonomie decentă. Cu 3.020 mAh bateria garantează o autonomie bună, mai ales datorită ecranului HD+ și procesorului MediaTek (totuși, nu putem avea pretenții la performanțe ridicate). Seara vom ajunge cu telefonul în „viață”, chiar și în zilele de utilizare intensă. Având în vedere gama de preț în care se află, este de așteptat ca Huawei Y6s să vină cu o singură cameră pe spate: alcătuită dintr-un senzor unic de 13 megapixeli (f/1.8).
Specificații suplimentare: procesor Helio P35 MediaTek MT6765, 3GB memorie RAM și 32GB spațiu de stocare internă.
Cele mai bune telefoane Huawei sub 1200 de lei
În această gamă de preț lucrurile devin mult mai interesante. Dacă prindeți și o reducere la momentul achiziționării, atunci putem zice că ați făcut alegerea potrivită.
- Huawei P Smart 2020
- Huawei P40 Lite
Huawei P Smart 2020
Huawei P Smart 2020 este unul dintre modelele rebranduite care pot utiliza serviciile Google, interzise în urma deciziei guvernului SUA. În România acesta a ajuns la sfârșitul lunii mai 2020 în trei culori diferite. Dimensiunile sunt în mod substanțial neschimbate față de modelul din 2019 (155,2 x 73,2 x 7,95 mm) și cântărește 160 grame. Telefonul este ușor de utilizat cu o singură mână, iar cei 3.400 mAh pe care îi are bateria ne sugerează că dispozitivul are o autonomie excelentă, ce-i permite lui P Smart 2020 sa ajunga mereu seara cu un procentaj decent. Pe spate are două camere, una principală de 13 megapixeli (f/1.8) și una secundară de 2 megapixeli pentru adâncime. Fotografiile sunt bune în conformitate cu ceea ce ne-am aștepta de la un smartphone în această gamă de preț.
Specificații suplimentare: procesor Huawei HiSilicon Kirin 710F, 4GB memorie RAM și 128GB spațiu de stocare internă.
Huawei P40 Lite
Huawei P40 Lite a ajuns în România în martie 2020 ca primul model din noua gamă P40. Acesta iese în evidență în primul rând cu procesorul Kirin 810, memoria RAM de 6GB și cu cei 128 GB de stocare internă. În ceea ce privește dimensiunea, aceasta se află la mijloc între excelență și portabilitate, mai ales datorită faptului că telefonul are un ecran de 6,4 inch cu o rezoluție FHD. Datorită celor 4200 mAh și absenței serviciilor Google, autonomia ajunge la un nivel impresionant. Astfel, telefonul ține fără probleme 2 zile, ba chiar și 3 cu o utilizare moderată. Din punct de vedere fotografic, modulul este alcătuit din 4 senzori: unul standard de 48 megapixeli, unul de 8 megapixeli wide-angle, unul de 2 megapixeli macro și unul de 2 megapixeli pentru adâncime.
Specificații suplimentare: procesor Huawei HiSilicon Kirin 810, 6GB memorie RAM și 128GB spațiu de stocare internă.
Cele mai bune telefoane Huawei sub 1500 de lei
Gama cea mai bună de preț, pentru cei care caută să-și cumpere un telefon decent într-o sumă de bani adecvată, este cea de sub 1500 de lei. În plus față de celelalte, aici vom găsi cele mai noi produse mid-range cu cele mai bune inovații tehnice.
- Huawei Nova 5T
- Huawei P30 Lite New Edition
Huawei Nova 5T
Ajuns pe piața din România în octombrie 2019, Huawei Nova 5T este un smartphone high-end cu un set mare de functii și cu un preț decent. Dimensiunea relativ mică (154,3 x 74 x 7,8 mm) compensează marginile sale alunecoase, dar pentru siguranță este mai bine să utilizați husă. Bateria de 3750 mAh a fost optimizată de producătorul chinez astfel încât a reușit să realizeze combinația perfectă între dimensiune și autonomie, garantând o zi și jumătate de utilizare intensibă și două cu un nivel de utilizare moderat. Modulul fotografic de pe spate este compus dintr-un senzor de 48 megapixeli (f/1.8), unul ultra wide-angle de 16 megapixeli (f/2.2), un senzor macro de 2 megapixeli si unul de adancime, tot de 2 megapixeli.
Specificații suplimentare: procesor Huawei HiSilicon Kirin 980, 6GB memorie RAM și 128GB spațiu de stocare internă.
Huawei P30 Lite New Edition
Huawei P30 Lite New Edition a sosit în România în ianuarie 2020 ca versiune actualizată a lui P30 Lite. Principala noutate este memoria RAM de 6GB și cei 256GB spațiu de stocare internă. Dimensiunile nu sunt prea generoase (152,9 x 72,7 x 7,4 mm), dar finisajul ajută la aderență, cât și greutatea de 159 de grame, îmbunătățind semnificativ ergonomia. Cu 3.340 mAh ergonomia nu este una de top, dar reușește să țnă până seara fără probleme, mai ales datorită consumului aproape inexistent în standby care, cu unele măsuri de precauție, poate aduce autonomie la două zile. Fotografiile sunt foarte bune, mulțumită senzorului principal de 48 de megapixeli (f/1.8) alături de un senzor cu ultra-wide de 8 megapixeli (f/2.4) si de unul pentru adâncime de 2 megapixeli. Pe timp de noapte partea software (algoritmul) vine în ajutor, ceea ce duce la un avantaj considerabil telefonul față de celelalte modele din acest interval de preț.
Specificații suplimentare: procesor Huawei HiSilicon Kirin 710, 6GB memorie RAM și 256GB spațiu de stocare internă.
Cele mai bune telefoane Huawei sub 2500 de lei
Ne apropiem de top și în această gamă de preț vom găsi, de obicei, partea segmentul high-end din anul precedent sau cele prezente pe piață pentru mai mult de șase luni. Acestea sunt întotdeauna opțiuni foarte bune, cu soluții de ultimă oră atât în domeniul fotografic, cât și din punct de vedere al performanței.
- Huawei Mate 20
- Huawei P30
Huawei Mate 20
Londra a fost locul unde Huawei Mate 20 a fost anunțat pe 16 octombrie 2018, pentru a fi vândut a doua zi în toată lumea. Dimensiunile sale sunt mari (158m2 x 77,2 x 8,3 mm) dar nu creează probleme speciale de ergonomie, datorită materialelor care nu sunt deosebit de alunecoase. Design-ul este ca întotdeauna bine îngrijit și decupajul de tip picătură pentru camera frontală este unul insesizabil în raport cu ecranul. Bateria de 4.000 mAh nu dezamăgește, mai ales datorită încărcării rapide la 22 wați, deoarece ajunge lejer să reziste două zile. Telefonul per general e bun, dar la capitolul cameră nu ne uimește: senzorul principal are 12 megapixeli (f1.8), cel ultra-wide de 16 megapixeli (f/2.2) și teleobiectivul 8 megapixeli (f/2.4), garantează fotografii excelente, dar pe timp de noapte dezamăgește.
Specificații suplimentare: procesor Huawei HiSilicon Kirin 980, 4GB memorie RAM și 128GB spațiu de stocare internă.
Huawei P30
Unul dintre primele smartphone-uri care au fost introduse in primavara anului 2019 a fost Huawei P30, cel mai bun din punct de vedere al dimensiunii/autonomiei, mai ales pentru acea perioadă și nu numai. Dimensiunile compacte (149,1 x 71,36 x 7,57 mm și 165 de grame de greutate) permit existența unei ergonomii bune, iar designul este foarte frumos, mai ales în partea frontală. Bateria este impecabila, cu 3.600 mAh telefonul ține două zile, garantând în continuare o zi intreagă chiar si cu utilizare intensivă și 6-7 ore de ecran pornit. Modulul fotografic este aproape la nivelul variantei pro, care a devenit foarte cunoscut în 2019. Pe timp de zi pozele sunt excelente dar pe timp de noapte mai vulnerabile, însă rezultatele sunt încă peste medie. Senzorul de 40 de megapixeli (f/1.8) nu are stabilizare optica dar potențialul său este extins cu un wide-angle de 1 megapixeli (f/2.4) și de un zoom optic 3x de 8 megapixeli (f/2.4).
Specificații suplimentare: procesor Huawei HiSilicon Kirin 980, 6GB memorie RAM și 128GB spațiu de stocare internă.
Cele mai bune telefoane Huawei
Închidem frumos cu cea mai bună producție Huawei. Cele mai bune tehnologii, cele mai bune camere, cea mai bună autonomie și performanță se află în acest top, fără să ținem cont de preț.
- Huawei P30 Pro
- Huawei Mate 30 Pro
- Huawei P40
- Huawei P40 Pro
- Huawei P40 Pro Plus
- Huawei Mate 40 Pro
Huawei P30 Pro
Huawei P30 Pro a ajuns pe piețele internaționale în primăvara anului 2019, după ce a fost prezentat la Paris pe 26 martie. Datorită tratamentului antiderapant aplicat marginilor, ergonomia nu suferă prea mult din cauza dimensiunii mari (158 x 73,4 x 8,4 mm) și îngrijirea aplicată în ansamblu, combinată cu certificarea IP68, îl face unul dintre cele mai frumoase smartphone-uri. Autonomia este impecabila deoarece beneficiaza de o baterie de 4.200 mAh: este posibil ca aceasta să țină două zile, dar chiar și cu cea mai intensă utilizare o zi este garantată. Poți ajunge și chiar depăși cele 7 ore de ecran activ fără a fi nevoie să renunți la numeroasele funcții secundare ale smartphone-ului. Huawei P30 a fost considerat telefonul cea mai bună cameră pentru prima parte a anului 2019, deoarece aceasta are o calitate incontestabila. Senzorul principal are 40 megapixeli (f/1.8), cel ultra-wide-angle are 20 megapixeli (f/2.2), teleobiectivul 8 megapixeli (f/3.4) 5X cu un sistem periscop și un senzor ToF pentru adâncimea de măsurare a câmpului și efecte 3D.
Specificații suplimentare: procesor Huawei HiSilicon Kirin 980, 8GB memorie RAM și 128GB spațiu de stocare internă.
Huawei Mate 30 Pro
Huawei Mate 30 Pro a fost primul gigant chinez care a ajuns pe piețele internaționale fără servicii Google, ca urmare a interdicției impuse de SUA. Acesta a fost lansat la finalul anului 2019 in diferite culori și cu o variantă 5G. Dimensiunile nu sunt mici (162.6 x 75.9 x 8.9 mm și 198 grame în greutate) iar împreună cu ecranul de 6.53 inch dispozitivul e dificil de utilizat cu o singură mână. Designul este unul bine gândit, cu atenție la detalii. Cu toate acestea, ergonomia nu este impecabilă însă mult mai bună decât cea a altor modele mai compacte. Absența serviciilor Google se resimte în funcție de autonomie și datorită bateriei de 4.500 mAh este posibil să depășească două zile de utilizare. De remarcat este, de asemenea, prezența încărcării rapide cu 40 de wați prin fir și 27 wați de încărcare fără fir, precum și de încărcare inversă, care ajunge la 10 wați. Calitate fotografică e impecabilă. Noul senzor wide-angle de 40 megapixeli (f/1.6) este cel mai bun pentru a fi exploatat la maxim în filmări video, alaturi de senzorul principal de 40 megapixeli (f/1.6) cu tehnologie RYB. Echipamentul include și un senzor de 8 megapixeli (f/2.4) pentru zoom optic 3x (hibrid 5x și 30x digital) și un senzor TOF pentru adâncime.
Specificații suplimentare: procesor Huawei HiSilicon Kirin 990, 8GB memorie RAM și 256GB spațiu de stocare internă.
Huawei P40
La fel ca fratele său mai mare, Huawei P40 a fost anunțat la sfârșitul lunii martie 2020, intrând pe piață într-o singură variantă și în cinci culori diferite. Dimensiunea ecranului (6,1 inch) și utilizarea unui decupaj în ecran pentru camera frontală au permis dimensiunilor să fie mai mult decât decente (148.9 x 71.06 x 8.5 mm). În medie, bateria, cu o capacitate de 3.800 mAh și încărcare rapidă la 22,5 wați, permite telefonului să reziste o zi întreagă. Conform traditiei, avem trei camere pe spate, una de 50 megapixeli (f/1.9) cu OIS, o cameră ultar-wide de 16 megapixeli (f/2.2) si un zoom optic 3X de 8 megapixeli (f/2.2). Fotografii sunt excelente, dar puțin mai inferioare în comparație cu varianta Pro.
Specificații suplimentare: procesor Huawei HiSilicon Kirin 990, 8GB memorie RAM și 128GB spațiu de stocare internă.
Huawei P40 Pro
Huawei P40 Pro a debutat pe 26 martie 2020, venind pe piața din România în aprilie, dar lipsit de servicii Google. Datorită ingineriei excelente și a ecranului de 6,58 inch, telefonul are dimensiuni acceptabile: 158,2 x 72,6 x 8,95 mm. Acesta e curbat pe toate cele patru laturi. Autonomia e foarte bună datorita bateriei de 4.200 mAh, cu încărcare rapidă prin fir si wireless. Datorită optimizărilor este posibil ca bateria să țină două zile. Ca de obicei, din punct de vedere fotografic, Huawei și-a pus amprenta pe P40 Pro și a reușit să-l facă cel mai bun din punctul acesta de vedere pentru prima parte a anului 2020. Senzorul principal are 50 de megapixeli (f/1.9), cel ultra-wide-angle 40 megapixeli (f/1.8), senzorul periscopic 12 megapixeli (f/3.4). Fotografiile sunt excelente indiferent de situație, mai ales datorită inteligenței artificiale.
Specificații suplimentare: procesor Huawei HiSilicon Kirin 990, 8GB memorie RAM și 256GB spațiu de stocare internă.
Huawei P40 Pro Plus
În ciuda faptului că a fost anunțat împreună cu P40 și P40 Pro, a fost nevoie de câteva luni pentru Huawei P40 Pro Plus să ajungă la noi în vara anului 2020. Nu este excesiv de mare (158.2 x 72.6 x 8.95 milimetri), dar greutatea este punctul să slab. Cu nu mai puțin de 226 de grame acesta nu poate fi utilizat cu o singură mână. Ca întotdeauna Huawei face minuni astfel încât bateria de 4200 mAh, cu rate de reîmprospătare la 90 Hz și 5G activ, scoate 7 ore de ecran activ. Nu mai zicem că are și încărcare rapidă (wireless și cu fir) la 40 de wați că deja este arhisuficient ceea ce poate acest telefon. De altfel, nu este un smartphone, ci un aparat foto deghizat în telefon (nu exagerăm). Huawei P40 Pro Plus a fost modelul de referință pentru 2020. Cinci camere pe spate, senzor de 50 megapixeli (f/1.9), zoom optic 3x de 8 megapixeli, zoom optic de 40 megapixeli (f/2.4), 40 de megapixeli ultra wide-angle (f/1.8) și un senzor ToF pentru aâncime.
Specificații suplimentare: procesor Huawei HiSilicon Kirin 990, 12GB memorie RAM și 512GB spațiu de stocare internă.
Huawei Mate 40 Pro
Prezentat la sfârșitul lunii octombrie pe pietele internaționale, Huawei mate 40 Pro este disponibil acum în patru variante de culoare (două cu piele vegană). Ecranul are 6,7 inch și o dimensiune de 162.9 x 75.5 x 9.1 mm (212 grame), cu ergonomie subminată doar de capacul de pe spate care e foarte alunecos. Deblocare facială este echipată cu tehnologie 3D (față de cititorul de amprente care a rămas clasic). Bateria are 4.400 mAh și garantează o zi întreagă de utilizare, iar prezența încărcării cu fir de 66 wați (în plus față de cea wireless de 50W) permite o încărcare completă în perioade foarte scurte de timp (mai puțin de 50 de minute cu cablul). Pe spate avem trei camere, toate de calitate: un senzor principal de 50 megapixeli (f/1.9) cu focalizare automată prin laser, senzor ultra-wide de 20 megapixeli (f/1.8) și senzor cu obiectiv periscopic de 12 megapixeli (f/3.4) cu zoom optic 5x (hibrid 10x și 50x digital). Fotografiile au un nivel de calitate foarte mare, atât ziua, cât și noaptea. Videoclipurile sunt, de asemenea, impresionante, eistând capacitatea de a schimba senzorul chiar și în timpul înregistrării (în 4K la 60 fps).
Specificații suplimentare: procesor Huawei HiSilicon Kirin 9000, 8GB memorie RAM și 256GB spațiu de stocare internă.
Acestea sunt, așadar, cele mai bune telefoane Huawei din decembrie 2021. Sperăm că acest ghid a fost de ajutor, întrucât vă încurajăm să ne spuneți părerea dvs. în secțiunea de comentarii.